Dinu Pillat despre Miorcanii lui Ion Pillat

D

Dacă apartamentul din Bucureşti îl reprezenta pe Ion Pillat în gusturile sale de estet rafinat, locurile de vacanţă de la Miorcani, Balcic şi Izvorani se revelă cadrul de natură, la care poetul era sensibil cu precădere.

Moşia de la Miorcani, aşezată aproape de malul Prutului, în sudul judeţului Dorohoi, se găsea în posesia familiei Pillat de prin 1883, când tatăl poetului o cumpără de la un Şuţu. Conacul, o clădire joasă, în stilul primului imperiu rus, cu pridvor cu coloane, a fost preluat de atunci, însă nu şi cu mobila, care avea să fie adusă abia mai târziu, de la Viena. Odăi mari, cu tapete de aceeaşi culoare şi stilizare ornamentală ca stofa perdelelor, a fotelurilor şi a canapelelor din interiorul respectiv.

Aducând în fiecare an tot alte cărţi de la Bucureşti, Ion Pillat îşi face până la urmă în salon o bibliotecă în toată regula. Este vorba de operele mai tuturor marilor scriitori europeni, în ediţii curente, adesea chiar populare, de tip „Inselbücherei“, „Tauchnitz edition“, „Albatross books“, „Nelson“, „Biblioteca pentru toţi“ ş.a.m.d. în timp, calendarul atmosferei conacului pare oprit pe la 1900, fără să lase totuşi o impresie de vechime, cu molii şi greutate ostenită în lucruri.

Parcul are o oarecare opulenţă vegetală, cu nuci şi castani închizând cerul deasupra aleielor, cu ulmi crescuţi cât nişte plopi în mica pădure de mai în vale. În singurul luminiş de poiană, iarba grasă se găseşte tăiată pe vară, pentru a servi ca teren la jocul de crocket. În faţa pridvorului de la conac, mâna grădinarului se cunoaşte în rondurile de flori şi în conturul de crinolină al boschetelor de arţar. În fund, decupată pe cer, clopotniţa bisericii din sat, dincolo de zidul care înconjură parcul.

Peisajul moşiei este deschis până în zare, neavând nimic monoton în întinderea sa. Spre nord-est, dincolo de planul imediat al satului împădurit, malul basarabean al Prutului dă mai bine iluzia de linie de val de ocean. Punctul de reper în plimbări îl constituie de obicei iazul cu coadă de stuf, pe care fâlfâie zborul metalic sacadat al raţelor sălbatice şi apune soarele arhaic somptuos. Deşi îşi închipuia că trăieşte acolo ca un personaj dintr-un roman de Turgheniev sau Tolstoi, Ion Pillat nu duce viaţa de ţară a unui nobil rus. Nici vânătoare, nici pescuit, nici călărie,nici partide de cărţi sau de şah cu vecini de moşie, la o ceaşcă de ceai servită dintr-un samovar. Aproape toată ziua, stă să scrie sau să citească.

Miorcanii, desprinşi din timp şi pierduţi în spaţiu, ajung să fie un refugiu, unde spiritul său îl găseşte o disponibilitate absolută. Aici, coarda cea mai gravă a meditativului elegiac, din adâncul fiinţei poetului, intră în vibraţie, ca nicăieri înaltă parte. (A se vedea ciclul „Elegiilor“ din volumul Caietul verde, scris în 1932; apoi, întreg volumul Umbra timpului, scris în 1937; în sfârşit, singura încercare de jurnal personal, Dintr-un jurnal de vară, scris în 1942, în ultima vară petrecută la Miorcani.)

* Fragment din evocarea „Ion Pillat“, în Dinu Pillat, Mozaic istorico-literar. Secolul al XX-lea,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013

despre autor

Dinu Pillat
De Dinu Pillat

Articole recente

Categorii

Arhive

About me

Dinu Pillat

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.