Octavian Mihalcea – Voluptate și durere

O

Aflat sub „protecţia“ unui moto din versurile Svetlanei Cârstean, volumul de debut al Liviei Mihai, Câinii (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), urmează direcţia de multe ori labirintică a unei afirmări de sine având drept scop importante ascensiuni spirituale. Printre inerentele pericole care se ivesc transpar formulări poetice notabile, ca o veritabilă iniţiere. Sufletul şi trupul vibrează cu intensitate. Totul este integrat unui panteism aparte ce include şi variate intinerarii accentuat imaginative, întru complexitate. Iată şi o ipostaziere viscerală, cvasiflagelantă: „îmi prind pielea cu unghiile/ o smulg şi-o arunc/ maxilarul rămas nud fără pudoare/ cu disperare-mi muşcă mâna/ mă instigă să-i curăţ carnea cu periuţa de dinţi/ până luceşte/ creierul meu înoată în alcool ieftin/ la fiecare înghiţitură se îneacă/ vomită gânduri năstruşnice/ în jur roiesc oemeni primitivi/ ca o centură de asteroizi/ îmi înfăşoară trupul în bandaje/ până-mi zdrobesc carnea// sunt mai frumoasă decât Tutankhamon înviat“. Spectrul unei purificări prin foc persistă în imaginarul poetic al Liviei Mihai. Elanurile pasionale posedă uneori aură serafică: „tentacule unesc irişi cu irişi/ trupuri dogoresc/ un inel ferecat cu sufletul tău/ rămâne înţepenit pe deget/ noi/ două ghemuri de spini concentrice/ ne purificăm/ şerpuind prin lumină“. Într-o paradigmă a complexităţii, sufletul resimte numeroase ameninţări aducând în prim-plan detalii dureroase. Motivele supliciante conferă accente dramatice discursului liric. Entităţi spectrale animă ambientul. Conform modelului rimbaldian, dereglările sistematice conduc la atitudini vizionare.

Drept consecinţă, „sudoarea se scurge/ pe scaun/ prin crăpături/ lemnul se umflă/ sub mine/ creşte o planetă gonflabilă// înăuntru/ sfărâie o altă lume/ înainte de explozie/ populaţia îmi trimite rugi/ fără uimire căci dumnezeu/ e cel spre care ridici chipul“. Se petrec radicale modificări spaţio-temporale, raportări la esenţa unor sintagme de-a drepul iniţiatice. Solitudinea naşte himere în expansiune, cu accentuate peceţi estetizante. La anumite intervale intervin desfăşurări din proximitatea supliciului: „sub corpul însingurat/ frunzele geamătă/ şi burta-i căscată spre cer/ vreau să fiu înţepată cu ace lungi/ buchetul de sentimente în care am investit/ căldură timp expresie interes/ să plesnească/ să fie genocid/ dar o pasăre ciripeşte în zori pe pervaz/ părul erect/ ochii cusuţi cu fire roşii“. Realitatea are parte de surprinzătoare transfigurări onirice: „limitele mi-au obturat visul/ când am decis să te părăsesc/ cuşca nopţii s-a încolăcit în jurul cărnii/ nu a atins copilul/ doar părul s-a zbârlit/ la sâsâitul capilar al şarpelui// o barză-mi poartă/ un făt ce nu te mai cunoaşte/ în burta amintirii/ liniştea şerpuieşte printre cuvinte“. De multe ori, internalizările din poezia Liviei Mihai dau la iveală cavalcada unor sentimente extrem de puternice. Voluptăţile se conjugă cu durerea, iar cruzimea cu eleganţa. Asistăm la mari oglindiri, călătorii cu arome noptatice, situări fluide inscriptibile diversităţii fascinante.

despre autor

Octavian Mihalcea
De Octavian Mihalcea

Articole recente

Categorii

Arhive

About me

Octavian Mihalcea

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.