„Încîlcitele“ (aşa cum sunt calificate frecvent) afaceri ale lui Gheorghe Eminovici dezvăluie un spirit întreprinzător, consecvent şi insistent, susţinut, presupunem, de nevoi, dar şi de ambiţia de a corespunde rangului pe care îl deţinea, cel de căminar, primit „pentru slujbe“, după cum reiese din Condica de ranguri boiereşti1. „Încîlceală“ însă persistă, mai curînd, în prezentarea biografiei lui Eminovici, bazată frecvent pe amintirile fiului său, Matei, pe extrase din scrisori şi citări din citări, neverificate la rîndul lor. Vehiculata „antrepriză cu spirt“ este doar una dintre „bătăile de cap“ (sau, poate, dimpotrivă, sursă de venituri – doar eventuala descoperire a registrului2 pe care se pare că îl ţinea ar putea face lumină), pe care le-a avut Gheorghe Eminovici. În „Viaţa lui Mihai Eminescu“, G. Călinescu consemnează, printre alte încercări ale lui Eminovici de a face averi, faptul că ia „în antrepriză, împreună cu un evreu, Nusăm Cucoş, accizul băuturilor spirtoase din Botoşani, devenind prin contract din 23 decembrie 1843 «otcupgiul iratului băuturilor»“3. Afacerea cu spirt este descrisă în acest mod, pentru prima oară, de Corneliu Botez, în „Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice inedite)“, text inserat în volumul omagial apărut la Galaţi, în 1909: „Eminovici pe acea vreme mai luă în antrepriză accizul băuturilor spirtoase din Botoşani, la care avu ca asociat pe un evreu Nusăm Cucoş“4. Informaţia îi parvine lui Corneliu Botez de la Matei Eminescu, doar că acesta îl prezintă pe Nusăm Cucoş ca pe „omul“ căminarului, nicidecum asociatul acestuia: „Tata luase în antrepriză axisul băuturilor spirtoase din Botoşani şi pusese însă să vadă de această treabă pe Nusîm Cucoş“5.
Documentele de epocă, adunate de Gh. Ungureanu şi inserate în „Eminescu în documente de familie“, la care vom face referire în continuare, reconstituie evenimentele în istoria lor reală, dînd la iveală alte nume şi alte relaţii din Botoşanii de secol XIX.
Pe 14 septembrie 1843, continuînd să locuiască la Dumbrăveni şi ocupîndu-se, ca vechil, cu administrarea moşiei boierului Balş, Gheorghe Eminovici ia în arendă, pe o perioadă de 3 ani, veniturile Eforiei Botoşani din taxa ce se încasa pe cantităţile de vin, rachiu şi păcură introduse în oraş pentru consumul locuitorilor, urmînd a da Eforiei atît cît licitase – 69.210 lei pe an. Prima condiţie a contractului6 detalia sursele acestor venituri, adunate de la toţi „acei ce vor aduci în tîrg spre consumaţie fără osăbire de faţă“: trei lei pe toată vadra de holercă (rachiu de proastă calitate), şum (rachiu tare) sau spirt; patru lei pentru un vas mare cu vin; doi lei pentru un poloboc cu vin; un leu de la o balercă cu vin; un leu de la o vadră cu păcură. Următoarele patru condiţii, dacă ar fi fost respectate, facilitau adunarea taxelor stipulate în contract: pentru alcoolul care tranzita oraşul, nedepăşind 12 ore, cu ştirea căminarului, nu se percepeau taxe; toate velniţele din oraş se desfiinţau, menţinîndu-se doar cele care erau amplasate la o distanţă de o sută de stînjeni şi fiind sub supravegherea împuternicitului căminarului, pentru a se şti cât alcool se introduce în Botoşani; alcoolul introdus în oraş fără ştirea căminarului se confisca în folosul acestuia; după o lună, căminarul era în drept să perceapă taxe pentru alcool şi de la otcupcicul anterior. În sfîrşit, prin contract, Eforia şi Isprăvnicia se obligau, la rîndul lor, prin clauza de la punctul 6, „să aibă a da tot cuviinciosul ajutori şi a supune pe unii care să vor împotrivi de a plăti poşlina hotărîtă“. Cele două instituţii însă nu prea au ţinut cont de respectiva prevedere, fapt care a generat o lungă şi controversată corespondenţă (la care ne vom referi) între otcupcic, Eforie şi Isprăvnicie, antrenînd şi instanţele superioare.
Contractul, datat cu 14 septembrie, acoperă şi perioada 1-14 septembrie („începători di la anul 1843, septemvrie 1“) şi este eliberat căminarului în copie „supt nr. 21629“, „întocmai cu originalul“, pe data de 16 septembrie a aceluiaşi an. Prevăzător, Gheorghe Eminovici înaintează, încă de pe 15 septembrie 1843, o Jalobă7 către Isprăvnicia Botoşani, prin care, invocînd punctul 5 din contract, solicită închiderea unor drumuri „vremelnice şi particularnice“, dezafectarea podurilor construite în afara vămilor, confiscarea şi încredinţarea lui a vedrelor, căzilor şi coturilor pentru a ţine evidenţa intrării produselor supuse impozitării etc. În aceeaşi cerere, Eminovici se plînge că „otcupcicul vechi au băgat în oraş (…) un număr foarte însămnat de rachiu (…) din a căruie pricină rachiu în oraş poate şi trei luni de zile nu va intra“ şi cere să se ia măsuri pentru a fi „siguripsit di pagubă“. (Acest din urmă aspect, care viza disputa cu otcupcicul anterior, va reprezenta principalul motiv al neînţelegerilor dintre Eminovici şi Eforie.) Aşa cum respectivele solicitări nu aveau corespondentul explicit în contract („articurile însămnate (…) nu sînt cuprinsă prin contract“, menţionează în Rezoluţie M. Brănişteanu), Isprăvnicia, considerînd că nu le poate lua în calcul, trimite copia şi un raport alăturat Departamentului, cerînd „dezlegare de urmare“.
Neprimind răspunsul aşteptat, pe 30 septembrie 1843, Eminovici depune încă o Jalobă8, prin care arată, din nou, că otcupciul vechi, contrar contractului, a introdus mai multă băutură spirtoasă decît se prevedea, solicitînd de la Isprăvnicie „să binevoiească a rîndui în tot oraşul măsurarea rachiului“ în prezenţa omului său, jidovul Moisă Mihel. Procedîndu-se în acest fel, ameninţă într-un fel Eminovici, el va fi privat de dreptul de a se adresa instanţelor superioare: „cu acest chip despăgubindu-mă, nu-mi va rămîne dreptate de a mă tîngui şi locurilor mai înalte“. În rezoluţie la Jaloba lui Eminovici, M. Brănişteanu scrie: „Întru înţelegere cu orăşăneasca Eforie, să va face lucrare potrivit încheierii hotărîrii a Sfatului Cîrmuitor în asemenea obiect“.
Dintr-un răspuns al lui Eminovici către Isprăvnicie (la care ne vom referi mai jos) reiese că pe 21 noiembrie 1843, printr-o adresă cu numărul 5, căminarul cere să i se „împlinească de la fostul otcupcic banii cuveniţi (…) potrivit cu rostirea contractului şi cu hotărîrea Sfatului Cîrmuitor“9.
Confuzia şi conflictul cu vechiul otcupcic erau cauzate de modul în care au fost redactate contractele între cei doi şi Eforie. Constatăm, astfel, din Raportul10 (urmare a Jalobei căminarului), înaintat Isprăvnicia Botoşani pe 2 decembrie către Departamentul din Lăuntru din care reiese că cele două contracte – al otcupcicului vechi, Ilie Gherghel, şi al otcupcicului nou, Gheorghe Eminovici – conţineau clauze diferite cu privire la preluarea antreprizei. În raport se menţionează: „Dar fiindcă încheierea Sfatului Cîrmuitor, din 11 decemvrie 1841, în obiectul de faţă, mărgineşti urmarea aceştii condiţii în viitor a să urma numai pentru otcupcicii acei cu cari s-ar închie contractul de acum, iar nu şi pentru acei în a căroră vremi s-au făcut această punere la cale“.
Isprăvnicia Botoşani insistă, prin adresa 10889, plata ratelor la contractul cu Eforia Botoşani. Drept răspuns, Eminovici înştiinţează Isprăvnicia, pe 3 decembrie 184311, că trimite pe omul său, Dumitrie Creteanul, să plătească suma de 5.716 lei 80 de bani, în felul acesta achitîndu-şi datoriile pînă la sfîrşitul lunii decembrie. Totodată, solicită Isprăvniciei: „să binevoiască a-mi împlini suma de 14.450 lei 16 parale în cursul haznelii, de la fostul otcupcic, cuveniţi mie potrivit art. 5-le din contract“. Altfel, ameninţă, deschis de data aceasta, „pe di o parte nu voi mai putea urma cu plata cîştiurilor, iar pe de alta, asupra cinstitei Eforii mă voi tîngui şi locurilor mai înalte“.
Între timp, Departamentul din Lăuntru solicită, pe 13 decembrie 1943, potrivit rezoluţiei la Raportul Isprăvniciei Botoşani din 2 decembrie, un referat („sprafcă de lucrări“). După cum precizează Gh. Ungureanu12, Departamentul din Lăuntru trimite un raport Sfatului Ocîrmuitor pe 17 decembrie, „de la care primeşte răspuns, prin Secretariatul de Stat, la 30 decembrie, acelaşi an“. Prin hotărîrea Sfatului, trimisă Isprăvniciei Botoşani pe 31 decembrie 1843, Ilie Gherghel, vechiul otcupcic, este absolvit de orice plată către noul otcupcic, precizîndu-se, totodată, că „nici acest din urmă otcupcic ar avea dreptate a cere acum vreo despăgubire, căci el era datoriu îndată cu începerea contractului său, a cere a să deosăbi consumaţia unei luni şi pentru rămăşiţă a priimi despăgubire de unde i să cuvenea şi nefăcînd-o aceasta şi vina şi paguba ce propune cade asupra sa…“ Documentele arată însă că tocmai acest lucru îl făcuse noul otcupcic, Eminovici.
Pe 22 decembrie 1843, Eminovici trimite din nou o cerere13 către Departamentul Treburilor din Lăuntru împotriva foştilor otcupcici, comisul Ilie Gherghel şi negustorul Moscu Cohos. Cererea lui Eminovici arată, de data aceasta şi un calcul: 4816 vedre 8 ocă rachiu. Acestea echivalează cu despăgubirea, menţionată şi mai sus, de 14.450 lei şi 48 bani, pentru care insistă Eminovici. Şi într-o altă cerere, adresată Înaltului Sfat Ocîrmuitor, datată cu 20 ianuarie 1844, Eminovici argumentează din nou suma de 14.450 lei şi 48 bani14.
Primind adresa Isprăvniciei cu nr. 456 şi, anexată, copia de pe „încheierea înaltului Sfat Ocîrmuitori din 30 decembrie“, Eminovici depune o Jalbă15 către Isprăvnicie, în data de 2 februarie 1844, în care îşi argumentează poziţia: „eu n-am cumpărat condiţiile contractului vechi, ci curat condiţiile cuprinsă în al meu contract, şi orice vină sau răspundere atîrnă asupra aceluia ce mi-au vîndut dreptăţile ci nu au avut“; „ce vinovăţie pot avea eu?, cînd după toate formile am cerut, în vremea cuvenită, di la adivăratul vînzători, îndeplinirea condiţiilor contractului“; Orăşăneasca Eforie „precum au avut însuşîri di a vinde asămine dreptăţi, au trebuit a avea şi îngrijare di a îndeplini datoriile sale“. Rezoluţia de pe această jalobă prevede: „Să să arăti dumisale Eminovici că asăminea ceriri să şi-o îndrepte la mai nalte locuri, nefiind de competenţia Isprăvniciei a faci vreo lucrare asupra încheierii Sfatului Cîrmuitor întru aceasta“. Gh. Eminovici nu întîrzie să trimită către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, a doua zi chiar, o nouă Jalbă16, prin care răspunde adresei numărul 681: „dacă cinstitul Departament poronceşti acelii cinstite Isprăvnicii ca să-mi puie aspră îndatorire pentru plata cîştigurilor cătră Eforie, apoi spre a nu putea zice că eu sînt neurmători condiţiilor contractului, depozitarisăsc banii cîştiului în canţelaria cinstitei Isprăvnicii şi rog pe cinstita Isprăvnicie di a nu slobozi bani Eforiei păr’ unde nu mă va îndistula ea (Eforia) cu 14.450 lei 48 bani (în cursul haznelii) cuveniţi mie potrivit art. 5 din contractul ci am încheiat pentru eraturi“.
În altă Jalobă17 către Isprăvnicia Botoşani, datată cu 16 octombrie 1844, Gh. Eminovici revine la „închiderea acelor drumuri făcute di cecerdisîtori“ şi, totodată, cere „să sloboadă la mîna lui Ivanciu Duda bilet spre a fi cunoscut în tot oraşul de revizor eraturilor pomenitului oraş şi di a avea voie a umbla zioa şi noaptea cu revizia pi la locurile undi să găsăsc caei pi care îi va avea în propus că uneltesc spiculaţie şi cacerdisire“. De data aceasta Isprăvnicia pare mai cooperantă satisfăcînd ambele solicitări („comunicaţiile acele ce nu vor împiedica întrarea şi ieşirea din oraş a publicului şi acele care pot pricinui păgubire otcupcicului să le închidă prin păzitori“; „este nepoprit a rîndui oameni oricîţi va vroi cu chipul de reveduire“). Gh. Ungureanu menţionează că „pe aceeaşi hîrtie este ciorna adresei Eforiei Botoşani către Gh. Eminovici, cu nr. 9799 din 23 octombrie, cu un conţinut asemănător rezoluţiei“18.
Pe 21 decembrie 1844, Eforia insistă cu o nouă adresă către Isprăvnicie, invocînd neplata de către căminar a veniturilor pe lunile octombrie şi noiembrie. Eminovici primeşte ordinul de a-şi plăti datoriile în 24 de ore.
Totuşi Isprăvnicia şi Eforia devin mai cooperante, astfel încît pe rezoluţia de pe Răspunsul19 lui Eminovici din data de 2 ianuarie 1845 la adresa Isprăvniciei, prin care solicită să i se „împlinească di la fostul otcupcic banii cuviniţi“, Miclescu trece în rezoluţie: „Să să adaoge încă de acum a să scii dumnealor foştilor otcupcici ca să triimată banii potrivit cu hotărîrea Sfatului, căci la mai multă îngreuieri ce s-ar videa, să vor întrebuinţa executive măsuri“.
Supărat, probabil, pe tergiversarea plăţilor din partea otcupcicului vechi, printr-un răspuns20, datat cu 8 februarie 1845, către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, la adresa cu nr. 821, Eminovici trimite în copie chiar discutabilul articol 5 din contract: „Aşadar, spre mai buna pliroforii acei cinstiti Isprăvnici, alăturez pi lîngă acest în copii articul 5 lea din contract şi plecat o rog să-mi facă cuviincioasa îndestulare“. În rezoluţia la acest răspuns, citim: „numaidecît pănă mult în 5 zile să răspundă banii, căci apoi să vor întrebuinţa măsuri exăcutive fără mai multă ovajănie“.
Supărarea îl adusese pe Eminovici, probabil, în situaţia de a refuza plata preţului ofertat şi în anul 1846. Doar astfel se explică referatul din data de 29 august 1845 al Departamentului Trebilor din Lăuntru către Sfatul Ocîrmuitor al Moldovei, în care se precizează: „după cercările şi stăruinţele ce au mai întrebuinţat abia acu putut îndupleca pe dumnealui căminarul Gheorghi Iminovici să dei preţ anului următoriu de 69.210 lei, în cursul haznelii, pe an şi pi vremi tot de trii ani precum au fost“.
Gh. Ungureanu arată că „la toate adresele către Eminovici, în dosar găsim un singur răspuns al acestuia din 5 martie 1846: «Asupra adreseului acelei cinstite Isprăvnicii cu nr. 1782, cu cinste răspund că eu Eforii oraşului Botoşani cu nimica din cîştiguri nu datoresc, ci încă am asupra ei pretenţie că nu şi-au îndiplinit datoriile către mine, după rostirea contractului ci au încheiet cu mine, iar dacă ea [Eforia] socoate că ar avea a mai lua ceva di la mine, apoi mai întăi să facă socotială cu mine şi apoi să mijlociască cătră acea cinstită Isprăvnicie pentru îndestulare»“21.
Într-un final, toată istoria antreprizei cu rachiu a lui Eminovici ajunge la domnitor. În dosarul cu documentele antreprizei în cauză, Gh. Ungureanu descoperă cîteva acte „din care reiese că la 21 februarie 1845 Înaltul Sfat Ocîrmuitor, prin anafora, arăta pe larg domnitorului pricina, opinînd că vechii antreprenori să achite suma de 4333 lei 60 bani, iar Eforia să plătească restul că paguba o priveşte pe ea, ca una ce n-au urmat îndată cu începerea contractului nou, a lămuri soma introdusă de otcupcicul vechi“. La 6 octombrie 1845 Mihai Sturza scrie „Să încuviinţează“. Rezultatul a fost comunicat Eforiei Botoşani“22.
Se pare că după trei ani de reclamaţii, într-o situaţie în care Eforia a fost suficient de abuzivă, căminarul şi-a obţinut drepturile, chiar dacă a renunţat, după încheierea contractului, la o astfel de afacere.
1 Eminescu în documente de familie. Ediţie de Gh. Ungureanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1977, p. 69.
2 Idem.
3 George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Chişinău, Editura Literatura artistică, 1989, p. 41.
4 Corneliu Botez, Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice inedite), în: „Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 ani dela moartea sa“, Galaţi: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2008, p. 50.
5 Scrisoarea lui Matei Eminescu către Corneliu Botez este reprodusă de Augustin Z.N. Pop în: „Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu“, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 279.
6 Contract cu care căminarul Gh. Eminovici a luat în arendă veniturile Eforiei Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 72, p. 87.
7 Cererea lui Gh. Eminovici către Isprăvnicia Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 73, p. 89.
8 Cererea lui Gh. Eminovici către Isprăvnicia Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 74, p. 91.
9 Eminescu în documente…, p. 108.
10 Raportul Isprăvniciei Botoşani către Departamentul din Lăuntru, în: Eminescu în documente…, doc. 77, p. 93-94.
11 Răspunsul dat de Gh. Eminovici Isprăvniciei Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 78, p. 95.
12 Raportul Isprăvniciei Botoşani către Departamentul din Lăuntru, în: Eminescu în documente…, doc. 77, p. 94.
13 Eminescu în documente…, p. 126.
14 Idem.
15 Jalba lui Gheorghe Eminovici către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 80, p. 99.
16 Jalba lui Gheorghe Eminovici către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în: Eminescu în documente …, doc. 81, p. 100-101.
17 Jalba lui Gheorghe Eminovici către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 84, p. 103-104.
18 Eminescu în documente …, p. 104.
19 Răspunsul lui Gheorghe Eminovici către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 88, p. 108.
20 Răspunsul lui Gheorghe Eminovici către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în: Eminescu în documente…, doc. 90, p. 110-111.
21 Eminescu în documente…, p. 111.
22 Eminescu în documente…, p. 126.
