Eugen Barz

E

Numai noi auzim

glasul ceainicului pe plită,

numai urechile noastre prind

muzica lui de argint,

prin nările noastre

urcă aburii ca lumina.

Din ceşti de porţelan,

versuri cavalereşti

vor urni Madridul

spre noi,

de dorul căruia

au înnebunit poeţii.

Cu razele dimineţii sub gene

dau drumul poeziei

să migreze câteva ceasuri

pe zi.

Privesc prin tuburi de nori

cum bea răcoarea din palmele îngerilor

şi o trimit să se uite

dacă hergheliile mele de inimi

au loc

printre furtunile sale.

Astup spaţiile dintre ele

cu câte-un vers,

deschid cerul spre alte dimineţi

şi-mi reiau fericit

rutina.

Cu gesturi sofisticate

dirijorul scrie silabe strâmbe,

părul dat cu briantină eclipsează sticlirea ochilor tăi,

între lumânări verzi şi oarbe

pregătiţi un concert pentru vioară şi orchestră.

Un oboi pentru o baghetă, strigă,

se pleacă până la pământ,

îşi roade unghiile,

ca un surd nu deosebeşte

instrumentele dintre aplauze,

dibuieşte sunetul viorii tale,

muzica se zbate ca peştele în plasă.

Orbecăiţi încet, dar sigur,

cum aţi porni

spre casele voastre.

Desfaci şireturile pantofilor

să fluiere în voie,

fumezi pipa păcii cu ele,

îţi aşezi coroniţa pe cap,

strada va duce mamei

veştile de glorie ale fiului.

Fluturi şalul cum făceai în clasa a treia

când uitai să-ţi faci temele la gramatică,

o profeţie importantă te înflăcărează,

cunoşti singura terasă de pe care se vede

înaltul deşertului ca o clădire coborâtă din cer.

Vei ţine o conferinţă despre

miracolul plutirii,

vorbele tale, iarbă fragedă pe nisip,

invocă ninsoarea mieilor.

Printre picioarele trecătorilor

se furişează o pătură,

împrăştie zvonul

că azi vei muri.

Ar trebui să nu stăm

ca şi cum l-am aştepta pe Godot,

timpul nostru are un preţ mult mai bun,

din spaţiul lăuntric putem desface cu amănuntul

soarele, munţii, dealurile,

câmpiile sau marea –

ca nişte oameni de lume ne rânduim drumul

cel de toate zilele,

rămânem prietenii greierilor.

Camarazi în vizitele de întrupare ale bucuriei,

cine ne-ar putea reprezenta mai bine

decât am înţeles noi să o facem?

Urcăm, dar va veni coborârea pe schiuri vesele,

vom ruga pe cineva să interpreteze preludiul bucuriei.

despre autor

De Eugen Barz

Articole recente

Categorii

Arhive

About me

Eugen Barz

Get in touch

Quickly communicate covalent niche markets for maintainable sources. Collaboratively harness resource sucking experiences whereas cost effective meta-services.