Unde mă cauţi?
Dacă mă cauţi în lumea asta,
mă vei găsi în fiecare răsărit
curgându-mă în rouă de cuvinte
spre-acel ceva nedefinit.
Uneori mai fug să uit de mine,
pe albe înălţimi îmi caut împlinirea,
simt aproapele infinit din interogaţii,
ca orice muritor cerşesc mântuirea.
Cu-nfiorare – alerg spre ultim orizont,
fărâma credinţei mă înfloreşte pom,
mă vei găsi în dor de fiinţare
cu îndrăzneala de a mă numi OM.
Linişte de val
Nu ştiu pe cine supără,
nici cât ajută lacrima,
din plecăciuni îngenuncheate
nu voi afla dacă
locuiesc în cineva
sau cineva mă există.
N-am tulburat pe nimeni,
am furat doar linişti tăinuitoare,
din condamnări de timp
am hrănit şoimii,
prea mult n-am cerut
pentru un cuib în amurg.
Cu mulţumirea ţărânii din mine
mi-am acceptat umbra,
am urcat piscul încrederii
să mă las tăiat de lumină,
sub stăpânirea imensităţii
un zâmbet vi-l arunc în mare.
Primii Paşi
Nu ştiu când am făcut primii paşi,
de atunci tot merg şi merg,
număr ademenirile,
n-am văzut norii provocatori
corupând albastrul,
nici ploile cu zăzanii.
Cu multă îndrăzneală le-am spus
întâlnitorilor
să meargă până la nimicul ascuns
în carapacea ochilor,
am cules deziluzii,
se cumpărau buze livide,
polen otrăvit,
plăcerea secetei de adevăr.
Mulţi se credeau mari şefi peste
haos
îşi frângeau de mulţumire degetele
violenţei scorţoase,
trăiau bucuria unei lumi sparte,
nătângi în simţire ca la
primii paşi.
Nedumerire
Nu vreau să ştiu cum m-am născut,
răspunsul n-ar schimba nimic,
de-am fost hrănit cu bunătate,
astăzi îmi sunt propriul inamic.
De rău am fost de la-nceput,
viaţa m-a pedepsit cu singurătate,
în lupta cu mine voiam să-nving
vremelnicia din vorbele-ngheţate.
Pentru cei surzi voi tuna sentimente,
pe limba lor îi las să moară,
sub carapacea îndoielii nu m-ascund,
doar judecata divină să doară.
Fără mine
Eliberat de ordinea impusă
supravieţuiesc,
mă hazardez în lumea nevinovată
a nepoţilor,
mă abandonez în anotimpul fertil
şi-mi zic (spre a mă amăgi),
că naşterea mea a fost predestinată,
rod al unei înţelegeri subterane,
arzând sensurile.
Poate a fost infernală disimulare,
un sărut nesperat al ţărmurilor
străine,
dovadă a îngrijorării pentru ziua de
mâine,
să nu rămână părinţii orfani.
Fără mine n-ar mai fi avut lacrimi,
peste supravieţuire pată întunecată,
trăire a nimicului.
