Ilie Constantin (n. 16 februarie 1939, Bucureşti) este un poet român, prozator, eseist şi traducător, reprezentant al generaţiei anilor 60.
Ilie Constantin este fiul lui Stan Constantin şi al Raliţei Constantin (n. Constantinescu). Între anii 1953 şi 1956, Ilie Constantin studiază la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, apoi la Facultatea de Filologie – Universitatea din Bucureşti (1956 – 1961). O dată cu debutul în studenţie are loc şi debutul cu versuri în revista Tânărul scriitor. Debutul editorial se produce în penultimul său an de studenţie, 1960, alături de Nichita Stănescu şi de Cezar Baltag, cu placheta Vântul cutreieră apele, prefaţată de Al. Philippide. După absolvirea cursurilor universitar-filologice, funcţionează ca redactor la ziarul Scânteia, din 1962 şi până în 1965; pentru o scurtă vreme, din 1965 şi până în 1967, se angajează la Studioul Cinematografic Bucureşti; îl aflăm apoi într-un post de redactor, dar de data asta la o revistă de literatură, Luceafărul, din 1967 şi până în 1973, an în care ia hotărârea autoexilării la Paris. În Franţa anului 1991, Ilie Constantin, în urma susţinerii tezei Complicitatea fertilă – poeţi români, 1951 – 1973 (La Complicité fertile – poètes roumains. 1951 – 1973), la Institutul Naţional de Civilizaţii şi Limbi Orientale din Paris, i se acordă titlul de doctor în filologie.
Debutului editorial – cu Vântul cutreieră apele – îi urmează o serie de volume care surprind receptorul cu o lirică modernistă, trecută pe la înaltele curţi poetice ale lui Quasimodo, Ungaretti, Montale, Umberto Saba (poeţi pe care i-a tălmăcit în româneşte şi Ilie Constantin):
Desprinderea de ţărm (1964; 1995),
Clepsidra (1966),
Bunavestire (1968),
Coline cu demoni (1971),
Celălalt (1972),
Neguţătorul de săbii / Le marchand de sabres (1997),
Plata luntraşului (1998),
Limba imperiului/La langue de l‘empire (2000)
Entuziasmul melancolic, Editura EuroPress · Ideea Europeană, 2007 etc.
Ca prozator, Ilie Constantin s-a remarcat prin romanul Tinerii noştri bunici (1967), prin volumul de povestiri Câinele înlăcrimat (1970) etc.
Ilie Constantin este şi un remarcabil recenzent / cronicar literar, eseist, ca în volumele: Despre poeţi (1971), A doua carte despre poeţi (1972) etc.
Din limba italiană Ilie Constantin a tradus o antologie de poeme din volumele lui Eugenio Montale, apărută în 1967, la Editura Tineretului (din Bucureşti), în colecţia „Cele mai frumoase poezii“, apoi una din poemele lui Umberto Saba, apărută în 1970.
Distincţii:
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (pentru poezie, în 1971).
Grand Prix de la Jeunesse de la Société des Gens des Lettres de France (pentru proză, La chute dans le zénith, în 1989).
ILIE CONSTANTIN (16 februarie 1939 – 5 februarie 2020), laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ ediţia 2002.
Celălalt
Pe malul râului în întuneric,
la ţărmul trecerii şi neîntoarcerii.
Nu văd nimic, peştera cerbului e stinsă
şi niciun suflet nu mai bâjbâie după jăratic.
Aud cum umblă apa.
Pe malul râului în beznă,
cu simţurile mişunând de apă;
în întuneric ca o piatră
pe malul apei, şi aştept.
M-am aplecat adânc pe râu, şi tot nu-l văd,
e apa doar un strat al întunericului?
Mă încovoi asemenea unui pod nesigur:
o, nu pe mine, vreau să mă zăresc
ci râul însuşi!
Tot mai aproape-i apa, Doamne,
fiinţa ei pe care în zadar
trecutul stăruie să se aşeze.
Mă încovoi tot mai primejdios, şi iată
mă prăbuşesc pe râu întreg, pe totdeauna,
şi-un strigăt mă îneacă, fiindcă simt
de jos în sus cum mă izbeşte în obraz
celălalt chip al meu – precum un peşte odios.
