Angela Baciu – 50

Sa născut pe 14 martie 1970 în Brăila. Este poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membră PEN CLUB România.

A publicat 19 cărţi, printre care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel septembrie (2003), Tinereţe cu o singură ieşire (2004), De mîine pînă mai ieri alaltăieri (2007), Mărturii dintre milenii (2012), Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015), mai drăguţ decît dostoievski (2017)-carte scrisă împreună cu Nora Iuga,, Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte – Catherine 34 (2017).

Spectacole: mai drăguţ decît dostoievski (2017, Editura Polirom) adaptare după poemul dramatic cu acelaşi nume, de Nora Iuga şi Angela Baciu, ilustratii: Ion Barbu; dramatizare: Chris Simion-Mercurian, distribuţie: Maia Morgenstern & Carla-Maria Teaha – în cadrul Festivalului Internaţional de teatru Independent „Undercloud“ 2018, Bucureşti.

Selecţie premii recente:

• 2008, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi, pentru Eseu şi Publicistică vol. „Mărturii dintre milenii“.

• 2014, Titlul de „Poetă a Iaşului“, oferit de Primăria Iaşi.

• 2015, Premiu pentru Publicistică la Concursul de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu“.

• 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură „Lucian Blaga“ (SebeşLancrăm).

• 2016, Premiul BALCANICA pentru poezie românească la „Festivalul Poeţilor din Balcani“, ed. a Xa, RomâniaTurcia.

• 2017, Premiul I la Concursul Naţional de Poezie „Lidia Vianu Translates“ – în urma căruia a fost publicat volumul de poezie „Charli. Rue Sainte-Catherine 34“, în ediţie româno-engleză.

• 2018, Premiul pentru calitatea operei şi activitatea scriitoricească, din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi.

• 2019, 18 mai – Titlul de „Poet al Capitalei Istorice a României“ oferit de Primăria Iaşi.

A publicat interviuri cu personalităţi ca Laurenţiu Ulici, Radu G. Ţeposu, Eugen Simion, Mircea Sântimbreanu, Mircea Zaciu, Cornel Regman, Mircea Horia Simionescu, Nora Iuga, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Barbu Cioculescu, Alexandru George, Cezar Ivănescu, Emil Manu, Nina Cassian, Fănuş Neagu, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă ş.a.

În ultimii 10 ani s-a implicat în numeroase campanii umanitare şi sociale pentru bătrâni, copii şi persoane cu dizabilităţi.

„O carte poştală de la Boris Leonidovici Pasternak“

Victoria Milescu în dialog cu Angela Baciu

Victoria Milescu: Dragă Angela Baciu, ai luat zeci de interviuri unor personalităţi diverse, dar ţie, câte interviuri ţi s-au luat? Te întreb ca să vezi cum e şi de cealaltă parte a „baricadei“ şi că nu e deloc uşor.

Angela Baciu: Nu ştiu câte, au tot fost, bucuria unui interviu pentru mine este uriaşă. E provocare, puţină joacă, amintire, mărturisire, apropierea de cel ce îţi ia interviul şi toate la un loc. Dar, recunosc, că cel mai bine mă simt în pielea publicistului. E frământare şi emoţie drumul ce duce la întâlnirea cu cel pe care vreau să îl intervievez: cine este, cum este, ce îi place, ce nu îi place, care sunt orele preferate din zi, ce mănâncă, cum şi ce scrie. Am publicat câteva volume de interviuri: „Mărturii la sfârşit de veac“ (2000), „Mărturii dintre milenii“ (2007), „Mărturii dintre milenii“ (ed. a II-a revăzută, 2012), „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă“ (2015). În toate cărţile mele de interviuri am avut ca temă principală prietenia literară.

V.M.: Te felicit pentru munca ta şi, încă o dată îţi mulţumesc că ai acceptat acest interviu.

A.B.: Eu îţi mulţumesc pentru propunerea ta. De fapt, acest interviu a început cu mult timp în urmă, când, într-o seară de Crăciun îmi povesteai de cafeaua ta preferată „Florian“ şi despre trăirile din cafeneaua cu acelaşi nume din Piaţa „San Marco“ de la Veneţia, unde obişnuia să îşi bea cafeaua Verdi, locuri pe care mi-aş dori să le văd şi eu într-o zi. Au urmat şi alte dialoguri prieteneşti când ne-am revăzut la evenimente, festivaluri, sedinte PEN şi târguri de carte. Finalizăm, în sfârşit, acest dialog, poate nu întâmplător, tocmai acum când împlinesc vârsta de 50 de ani.

V.M.: Îţi urez „La mulţi ani!“, o frumoasă vârstă, cum sărbătoreşti?

A.B.: După o pauză de trei ani şi ceva, îmi va apărea o nouă carte la Editura „Tracus Arte“, se numeşte „Mic dejun la Frida“. Este o carte de dragoste inspirată din viaţa personală (ca toate cărţile noastre, nu?) pe care am început-o la Sibiu, şi am tot scris-o şi în alte oraşe, trenuri, vapoare, cafenele…

V.M.: Cred că îţi place să călătoreşti.

A.B.: Aproape toate cărţile mele au fost scrise în călătorii, viaţa mea e o călătorie.

V.M.: Mie îmi place să te consider, înainte de toate, poetă. Ce părere ai? Şi aş vrea să ne spui cum au fost începuturile tale literare?

A.B.: Şi eu simt în tot ce scriu, în fiinţa mea, în viaţa de zi cu zi, Poezia. În acest an s-au împlinit 33 de ani de la debutul meu literar şi 26 de la debutul editorial. Nu ştiu dacă e mult sau puţin. Nu ştiu dacă am debutat prea devreme, sau prea târziu, aşa a fost să fie. Mereu am ştiut că trebuie să scriu. Cu toate că marea mea dorinţă a fost să fiu actriţă. În copilăria mea, ascultam seară de seară teatru radiofonic, mă fascinau vocile de la radio, închideam ochii şi „vedeam“ chipurile actorilor. Am crescut ascultându-i pe Radu Beligan, Coca Andronescu, Leopoldina Bălănuţă, Margareta Pâslaru, Birlic, Tony Bulandra, George Calboreanu, Toma Caragiu, Ştefan Ciubotărasu, şi mulţi alţii, lista ar fi enormă. Ascultam seri întregi de poezie recitată de Ion Caramitru, Valeria Seciu. Îmi plăcea muzica veche, şansonetele vechi (cu câtă bucurie ascultam „Paris, mon amour“), baladele şi romanţele, îmi plăcea Edith Piaf cu al ei „Non, je ne regrette rien“, mă şi imaginam bătând străzile Parisului, uitându-mă în vitrine colorate şi privind cerul…Prin clasa a V-a am avut prima încercare literară, fireşte, nu am spus nimănui, îmi era ruşine. În loc să rezolv probleme de matematică din Gheba, sau probleme de fizică, eu scriam poezii. Aveam un carneţel, pe vremea aceea se numea „vocabular“ îmbrăcat într-o copertă albastră şcolărească şi acolo scriam ce îmi trecea prin minte. Nu mi l-a găsit nimeni, niciodată. Îl ascundeam în dormitorul meu, în spatele sifonierului, era un mic spaţiu între şifonier şi perete şi acolo era ascunzătoarea mea secretă.

V.M.: O mai fi şi astăzi?

A.B.: Cine ştie, ar trebui s-o întreb pe mama, nu?! Mai târziu, elevă la Colegiul Pedagogic „C. Negri“ m-am înscris în cenaclul şcolii şi am văzut că şi alţi colegi iubeau poezia. Mai întâi ascultam, tot nu îndrăzneam să citesc din „vocabularul“ meu. Profesorul de limba română mi-a adus odată, cu împrumut, am mai povestit acest lucru, două reviste literare: „Afiteatru“ şi „Convorbiri literare“. Îţi dai seama ce mare bucurie fusese pentru mine. La şcoală nu îndrăzneam să citesc, aşa că, descoperind „poşta redacţiei“ mi-am luat inima în dinţi şi am pregătit câteva poezii să le trimit cu poşta. Însă, din neatenţie, de emoţii, am făcut o mare greşeală: pregătisem două plicuri, însă pe plicul către revista bucureşteană „‚Amfiteatru“ am scris adresa şi numele redactorului şef de la revista ieşeană „Convorbiri Literare“ şi invers. Fireşte că nu mi-am dat seama de acest lucru şi am trimis aşa plicurile. La scurt timp primesc răspuns de la Iaşi că…am greşit adresa şi destinatarul. Îţi dai seama ce ruşine mi-a fost, se petrece prin 1987. În vremea aceea, redactor şef la „Amfiteatru“ era regretatul critic literar Radu G. Țeposu care mi-a trimis o scrisoare (o am şi astăzi) în care îmi spune că îmi va publica poeziile, aşa am debutat, aveam doar 17 ani. Imaginează-ţi, pentru o adolescentă, pe vremea aceea, ce însemna acest lucru. A urmat participarea la o serie de festivaluri, premii naţionale şi la 24 de ani am debutat cu prima mea carte „Fragmente dintr-o cavatină“.

V.M.: În afară de scrierea propriei poezii, de colaborarea la ziarele scrise şi on-line, vii şi în întâmpinarea altor colegi promovându-i cu generozitate, făcând proiecte. Ai studii de drept şi comunicare, te ajută aceste studii în munca ta de promotor cultural?

A.B.: Sigur, tot ce am învăţat în şcoală m-a ajutat în viaţa de zi cu zi şi în joburile pe care le-am avut. Am lucrat în presa scrisă şi on line, am predat în învăţământ limba română şi drept, mai puţini ştiu că am fost consilier juridic într-o comanie de…gaze, PR, consilier de marketing la o editură, consilier cultural, trainer, organizator de evenimente. Tot ce fac mă reprezintă, o fac din suflet, cu pasiune şi dăruire.

V.M.: Ai organizat seri culturale, de poezie, expoziţii, maraton de poezie. Neuitate au rămas „Atelierele de creaţie ale poetei Angela Baciu“, începute în anul 2000 şi pe care le ai şi astăzi, „Serile de poezie de pe strada Bălcescu“, „Joia de Poveste“, târguri şi expoziţii vintage şi handmade, „Povestitorii de pe stradă Domnească“, şi din 2018 până în prezent proiectul „Dragobetele la scriitori“ iniţiat şi coordonat de tine, sub egida U.S.R Filiala Iaşi. Ce amintiri ţi-au lăsat?

A.B.: Cum spuneam şi mai devreme, toate aceste proiecte sunt parte din sufletul meu, pentru că mă apropii de oameni, lucrez cu ei cot la cot, învăţ şi evoluez alături de ei. Mi-aş dori să pot face mai multe proiecte culturale, sociale şi, mai ales caritabile, doar să am mai mult timp şi oameni dornici să se implice şi să ajute alţi oameni. Pentru că numai aşa putem deveni mai buni, dăruind în fiecare zi o vorbă bună, o îmbrăţişare, o carte sau… o pereche de mănuşi.

V.M.: Ai şi experienţa unor colaborări în afară ţării. Ai promovat literatură română şi în spaţiul european, în Ungaria, Slovacia, Cehia, din câte ştiu. Cum a fost experienţa acelui turneu?

A.B.: A fost un proiect organizat cu multă pricepere şi dăruire, au fost implicaţi mulţi scriitori români şi din ţările partenere pe care le-ai amintit. Mulţumesc şi acum poeţilor Mircea Petean, Cassian Maria Spiridon şi Attila Balazs pentru că m-au propus să fiu şi eu în echipa lor. O experienţă uluitoare, o şansă enormă, am cunoscut personalităţi culturale, scriitori, oameni interesaţi de fenomentul cultural. Au urmat şi alte proiecte în Franţa şi Belgia.

V.M.: Ai scris şi o carte pentru copii, care şi aceasta este o experienţă. E greu sau uşor să scrii pentru copii? Îţi plac copiii?

A.B.: Îmi plac enorm de mult copiii, de aceea organizez ateliere şi cursuri de poveşti, joacă, dicţie. Pentru mine nu e uşor să scrii pentru copii, pentru că trebuie să fii mereu atent la mesaj, cuvinte, frazare, morală, expresii şi asta mă sperie, oarecum. Dar, să ştii că mă bate gândul să mai scriu o carte pentru copii, poate vreo două, trei poveşti, cine ştie…

V.M.: A existat o carte care ţi-a marcat copilăria, traseul vieţii?

A.B.: „Micul prinţ“, dar au fost şi altele.

V.M.: Eşti născută în Brăila, dar te-ai stabilit de mulţi ani tot într-un oraş dunărean, Galaţi. Ambele oraşe te cunosc, te preţuiesc, te premiază. Mai mult, ţi se spune Chira Chiralina. De ce? Simţi că te identifici cu personajul brăilean al lui Panait Istrati?

A.B.: Întotdeauna m-am mândrit că sunt născută la Brăila, oraşul cosmopolit cu case şi străzi interbelice şi, mai ales cu amintirile copilăriei mele. Mă şi văd în portul vechi pe strada comercianţilor, sau pe la Geamuri Late şi Biserica Greacă, turci, tătari, ruşi, greci, armeni, bulgari, polonezi. Parcă şi acum simt gustul de bragă, mergeam cu mama mea Lizeta în centru „la ceas“, şi ne răsfăţam cu halva turcească (adusă special cu vapoarele) şi o cafea la nisip băută în degetare de argint. Copil fiind, eram fascinată de aceste lucruri, le-am şi povestit în cărţile mele, de Teatrul „Maria Filotti“, gustul de năut şi nuga cu nucă (trei de „n“). Închid ochii şi parcă aud şi astăzi: „Hai la limonadă rece!“strigă limonagiul şi lumea se aduna ciorchine. Apoi, grecii şi macedonenii vindeau şi ei cei mai buni covrigi cu susan şi plăcinte cu brânză dulce, ca la mama acasă. „Avem lapte proaspăt!!!“ strigau lăptarii şi iaurgiii spre încântarea copiilor din cartier. „Taze simit, sicak simit“ strigau turcii, adică avem covrigi proaspeţi, covrigi fierbinţi… Câte amintiri, cum să nu iubeşti Brăila şi cum să nu fii mândră când ţi se spune Chira Chiralina. De fapt, „botezul“ mi l-au făcut doi mari poeţi: Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu. Da, mă identific cu personajul lui Istrati. Știi, cred că am trăit într-o altă viată, undeva, într-o țară orientală… Mai târziu, am fost adoptată de oraşul Galaţi, tot un oraş la Dunăre cu poveşti impresionante, apoi a venit naveta Galaţi – Bucureşti.

V.M.: Am văzut postat pe YouTube un clip cu chipul tău intitulat „Poeta frumoasă ca o Dunăre“, unde oricine îşi poate da seama că eşti o femeie foarte frumoasă. Oare o femeie frumoasă trece mai uşor prin viaţă? Pe tine frumuseţea te-a ajutat sau dimpotrivă?

A.B.: Aş minţi dacă aş spune că frumuseţea nu este importantă. Dar, bunicii şi părinţii mei m-au învăţat că frumuseţea e un dar, nu faci ceva pentru ea, vine şi pleacă, important este cum trăieşti şi ce laşi în urma ta.

V.M.: Cum te descurci în acest triunghi: frumuseţe, poezie, iubire, fiindcă nu se poate una fără alta. Ce planuri de viitor ai?

A.B.: Nu m-am gândit niciodată la un „triunghi“. Am avut o viaţă, să spunem, încercată. De tânără a trebui să mă lupt cu boala, durerea, suferinţa, sistemul social şi medical, moartea (prin pierderea cuiva drag), dar nu am povestit prea mult despre aceste lucruri pentru că am vrut să fiu discretă cu viaţa mea privată. Poate, cine ştie, cândva o să scriu. Asta e viaţa: cu bune şi rele, azi zâmbim, mâine plângem. Să învăţăm în fiecare zi că fiecare clipă, îmbrăţişare, carte citită, poveste, că totul merită trăit. Acum sunt liniştită, împăcată cu mine, fericită, înţeleasă, am tot ce îmi trebuie. Ce planuri am? o nouă carte de poezie şi o antologie „50“, dar voi povesţi despre toate când vor apărea.

V.M.: Crezi că scrisul ţine de destin?

A.B.: Da.

V.M.: Este ceva ce n-ai făcut şi ţi-ai dori?

A.B.: Să scriu o carte în Egipt, să arunc un bănuţ în Fontana di Trevi alături de T. şi să beau într-o dimineaţă cafeaua în trenul Orient Express.

V.M.: Ai scris ceva azi?

A.B.: Puţin mai devreme am scris rândurile astea pe un bileţel. „Mă tot uitam în cutia cu scrisori. Două facturi, o hârtie de la întreţinere că trebuie să citesc apa, o reclamă la cremă de mâini, un fluturaş cu servicii complete funerare. Şi o carte poştală de la Boris Leonidovici Pasternak. E o glumă, gândesc. Îmi zice că e plecat în vacanţă, că lucrează de zor la cartea „Locotenentul Schmidt“ (deci, suntem în 1926?), că e deprimat şi că vrea să călătorească în Gruzia. „Bună ziua, doamnă! Ştiţi că astăzi se opreşte apa, nu? Se fac lucrări la canalizare“. Bormaşina vecinului de la 2 iar e pornită, semn că şi sâmbăta oamenii mai vor să strice ceva. Întorc cartea poştală, pe spate scrie doar atât: „pasternak, cele mai bune lentile de contact“.

V.M.: Îţi mulţumesc şi îţi doresc tot binele, draga mea brăileancă.

Angela Baciu

***

flori de sakura

pe stampele goale

clopoţei de vânt.

pe apa lină

nuferi galbeni

nori trecând prin cocul ei.

val timid de vară

scoică plină de alge

ganduri moarte

lună-n padure

un trandafir de Damasc

strigăt de lupi albi.

în jurul unei

Bărci în flăcări lebede

cântă mut.

linişte doar vânt

stea căzătoare în vis

poem de leagăn.

glasuri de mierle

iris înflorit la timp

poarta scârţâie.

dimineţi albe

cuib de barză cu ouă

floare de cireş.

rugăciunea ei

udumbara din ceruri

floare-virtute.

creangă uscată

vânt lacrimă pe obraz

azi, primăvară.