Victoria Milescu în dialog cu Angela Baciu

Victoria Milescu: Dragă Angela Baciu, ai luat zeci de interviuri unor personalităţi diverse, dar ţie, câte interviuri ţi s-au luat? Te întreb ca să vezi cum e şi de cealaltă parte a „baricadei“ şi că nu e deloc uşor. Angela Baciu: Nu ştiu câte, au tot fost, bucuria unui interviu pentru mine este uriaşă. E provocare, puţină joacă, amintire, mărturisire, apropierea de cel ce îţi ia interviul şi toate la un loc. Dar, recunosc, că cel mai bine mă simt în pielea publicistului. E frământare şi emoţie drumul ce duce la întâlnirea cu cel pe care vreau să îl intervievez: cine este, cum este, ce îi place, ce nu îi place, care sunt orele preferate din zi, ce mănâncă, cum şi ce scrie. Am publicat câteva volume de interviuri: „Mărturii la sfârşit de veac“ (2000), „Mărturii dintre milenii“ (2007), „Mărturii dintre milenii“ (ed. a II-a revăzută, 2012), „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă“ (2015). În toate cărţile mele de interviuri am avut ca temă principală prietenia literară. V.M.: Te felicit pentru munca ta şi, încă o dată îţi mulţumesc că ai acceptat acest interviu. A.B.: Eu îţi mulţumesc pentru propunerea ta. De fapt, acest interviu a început cu mult timp în urmă, când, într-o seară de Crăciun îmi povesteai de cafeaua ta preferată „Florian“ şi despre trăirile din cafeneaua cu acelaşi nume din Piaţa „San Marco“ de la Veneţia, unde obişnuia să îşi bea cafeaua Verdi, locuri pe care mi-aş dori să le văd şi eu într-o zi. Au urmat şi alte dialoguri prieteneşti când ne-am revăzut la evenimente, festivaluri, sedinte PEN şi târguri de carte. Finalizăm, în sfârşit, acest dialog, poate nu întâmplător, tocmai acum când împlinesc vârsta de 50 de ani. V.M.: Îţi urez „La mulţi ani!“, o frumoasă vârstă, cum sărbătoreşti? A.B.: După o pauză de trei ani şi ceva, îmi va apărea o nouă carte la Editura „Tracus Arte“, se numeşte „Mic dejun la Frida“. Este o carte de dragoste inspirată din viaţa personală (ca toate cărţile noastre, nu?) pe care am început-o la Sibiu, şi am tot scris-o şi în alte oraşe, trenuri, vapoare, cafenele… V.M.: Cred că îţi place să călătoreşti. A.B.: Aproape toate cărţile mele au fost scrise în călătorii, viaţa mea e o călătorie. V.M.: Mie îmi place să te consider, înainte de toate, poetă. Ce părere ai? Şi aş vrea să ne spui cum au fost începuturile tale literare? A.B.: Şi eu simt în tot ce scriu, în fiinţa mea, în viaţa de zi cu zi, Poezia. În acest an s-au împlinit 33 de ani de la debutul meu literar şi 26 de la debutul editorial. Nu ştiu dacă e mult sau puţin. Nu ştiu dacă am debutat prea devreme, sau prea târziu, aşa a fost să fie. Mereu am ştiut că trebuie să scriu. Cu toate că marea mea dorinţă a fost să fiu actriţă. În copilăria mea, ascultam seară de seară teatru radiofonic, mă fascinau vocile de la radio, închideam ochii şi „vedeam“ chipurile actorilor. Am crescut ascultându-i pe Radu Beligan, Coca Andronescu, Leopoldina Bălănuţă, Margareta Pâslaru, Birlic, Tony Bulandra, George Calboreanu, Toma Caragiu, Ştefan Ciubotărasu, şi mulţi alţii, lista ar fi enormă. Ascultam seri întregi de poezie recitată de Ion Caramitru, Valeria Seciu. Îmi 176 HYPERION Aniversări plăcea muzica veche, şansonetele vechi (cu câtă bucurie ascultam „Paris, mon amour“), baladele şi romanţele, îmi plăcea Edith Piaf cu al ei „Non, je ne regrette rien“, mă şi imaginam bătând străzile Parisului, uitându-mă în vitrine colorate şi privind cerul…Prin clasa a V-a am avut prima încercare literară, fireşte, nu am spus nimănui, îmi era ruşine. În loc să rezolv probleme de matematică din Gheba, sau probleme de fizică, eu scriam poezii. Aveam un carneţel, pe vremea aceea se numea „vocabular“ îmbrăcat într-o copertă albastră şcolărească şi acolo scriam ce îmi trecea prin minte. Nu mi l-a găsit nimeni, niciodată. Îl ascundeam în dormitorul meu, în spatele sifonierului, era un mic spaţiu între şifonier şi perete şi acolo era ascunzătoarea mea secretă. V.M.: O mai fi şi astăzi? A.B.: Cine ştie, ar trebui s-o întreb pe mama, nu?! Mai târziu, elevă la Colegiul Pedagogic „C. Negri“ m-am înscris în cenaclul şcolii şi am văzut că şi alţi colegi iubeau poezia. Mai întâi ascultam, tot nu îndrăzneam să citesc din „vocabularul“ meu. Profesorul de limba română mi-a adus odată, cu împrumut, am mai povestit acest lucru, două reviste literare: „Afiteatru“ şi „Convorbiri literare“. Îţi dai seama ce mare bucurie fusese pentru mine. La şcoală nu îndrăzneam să citesc, aşa că, descoperind „poşta redacţiei“ mi-am luat inima în dinţi şi am pregătit câteva poezii să le trimit cu poşta. Însă, din neatenţie, de emoţii, am făcut o mare greşeală: pregătisem două plicuri, însă pe plicul către revista bucureşteană „‚Amfiteatru“ am scris adresa şi numele redactorului şef de la revista ieşeană „Convorbiri Literare“ şi invers. Fireşte că nu mi-am dat seama de acest lucru şi am trimis aşa plicurile. La scurt timp primesc răspuns de la Iaşi că…am greşit adresa şi destinatarul. Îţi dai seama ce ruşine mi-a fost, se petrece prin 1987. În vremea aceea, redactor şef la „Amfiteatru“ era regretatul critic literar Radu G. Țeposu care mi-a trimis o scrisoare (o am şi astăzi) în care îmi spune că îmi va publica poeziile, aşa am debutat, aveam doar 17 ani. Imaginează-ţi, pentru o adolescentă, pe vremea aceea, ce însemna acest lucru. A urmat participarea la o serie de festivaluri, premii naţionale şi la 24 de ani am debutat cu prima mea carte „Fragmente dintr-o cavatină“. V.M.: În afară de scrierea propriei poezii, de colaborarea la ziarele scrise şi on-line, vii şi în întâmpinarea altor colegi promovându-i cu generozitate, făcând proiecte. Ai studii de drept şi comunicare, te ajută aceste studii în munca ta de promotor cultural? A.B.: Sigur, tot ce am învăţat în şcoală m-a ajutat în viaţa de zi cu zi şi în joburile pe care le-am avut. Am lucrat în presa scrisă şi on line, am predat în învăţământ limba română şi drept, mai puţini ştiu că am fost consilier juridic într-o comanie de…gaze, PR, consilier de marketing la o editură, consilier cultural, trainer, organizator de evenimente. Tot ce fac mă reprezintă, o fac din suflet, cu pasiune şi dăruire. V.M.: Ai organizat seri culturale, de poezie, expoziţii, maraton de poezie. Neuitate au rămas „Atelierele de creaţie ale poetei Angela Baciu“, începute în anul 2000 şi pe care le ai şi astăzi, „Serile de poezie de pe strada Bălcescu“, „Joia de Poveste“, târguri şi expoziţii vintage şi handmade, „Povestitorii de pe stradă Domnească“, şi din 2018 până în prezent proiectul „Dragobetele la scriitori“ iniţiat şi coordonat de tine, sub egida U.S.R Filiala Iaşi. Ce amintiri ţi-au lăsat? A.B.: Cum spuneam şi mai devreme, toate aceste proiecte sunt parte din sufletul meu, pentru că mă apropii de oameni, lucrez cu ei cot la cot, învăţ şi evoluez alături de ei. Mi-aş dori să pot face mai multe proiecte culturale, sociale şi, mai ales caritabile, doar să am mai mult timp şi oameni dornici să se implice şi să ajute alţi oameni. Pentru că numai aşa putem deveni mai buni, dăruind în fiecare zi o vorbă bună, o îmbrăţişare, o carte sau… o pereche de mănuşi. V.M.: Ai şi experienţa unor colaborări în afară ţării. Ai promovat literatură română şi în spaţiul european, în Ungaria, Slovacia, Cehia, din câte ştiu. Cum a fost experienţa acelui turneu? A.B.: A fost un proiect organizat cu multă pricepere şi dăruire, au fost implicaţi mulţi scriitori români şi din ţările partenere pe care le-ai amintit. Mulţumesc şi acum poeţilor Mircea Petean, Cassian Maria Spiridon şi Attila Balazs pentru că m-au propus să fiu şi eu în echipa lor. O experienţă uluitoare, o şansă enormă, am cunoscut personalităţi culturale, scriitori, oameni interesaţi de fenomentul cultural. Au urmat şi alte proiecte în Franţa şi Belgia. V.M.: Ai scris şi o carte pentru copii, care şi aceasta este o experienţă. E greu sau uşor să scrii pentru copii? Îţi plac copiii? A.B.: Îmi plac enorm de mult copiii, de aceea organizez ateliere şi cursuri de poveşti, joacă, dicţie. Pentru mine nu e uşor să scrii pentru copii, pentru că trebuie să fii mereu atent la mesaj, cuvinte, frazare, morală, expresii şi asta mă sperie, oarecum. Dar, să ştii că mă bate gândul să mai scriu o carte pentru copii, poate vreo două, trei poveşti, cine ştie… V.M.: A existat o carte care ţi-a marcat copilăria, traseul vieţii? A.B.: „Micul prinţ“, dar au fost şi altele. V.M.: Eşti născută în Brăila, dar te-ai stabilit de mulţi ani tot într-un oraş dunărean, Galaţi. Ambele oraşe te cunosc, te preţuiesc, te premiază. Mai mult, ţi se spune Chira Chiralina. De ce? Simţi că te identifici cu personajul brăilean al lui Panait Istrati? A.B.: Întotdeauna m-am mândrit că sunt născută la Brăila, oraşul cosmopolit cu case şi străzi interbelice şi, mai ales cu amintirile copilăriei mele. Mă şi văd în portul vechi pe strada comercianţilor, sau pe la Geamuri Late şi Biserica Greacă, turci, tătari, ruşi, greci, armeni, bulgari, polonezi. Parcă şi acum simt gustul de bragă, mergeam cu mama mea Lizeta în centru „la ceas“, şi ne răsfăţam cu halva turcească (adusă special cu vapoarele) şi o cafea la nisip băută în degetare de argint. Copil fiind, eram fascinată de aceste lucruri, le-am şi povestit în cărţile mele, de Teatrul „Maria Filotti“, gustul de năut şi nuga cu nucă (trei de „n“). Închid ochii şi parcă aud şi astăzi: „Hai la limonadă rece!“strigă limonagiul şi lumea se aduna ciorchine. Apoi, Aniversări HYPERION 177 Angela BACIU *** flori de sakura pe stampele goale clopoţei de vânt. pe apa lină nuferi galbeni nori trecând prin cocul ei. val timid de vară scoică plină de alge ganduri moarte lună-n padure un trandafir de Damasc strigăt de lupi albi. în jurul unei Bărci în flăcări lebede cântă mut. linişte doar vânt stea căzătoare în vis poem de leagăn. glasuri de mierle iris înflorit la timp poarta scârţâie. dimineţi albe cuib de barză cu ouă floare de cireş. rugăciunea ei udumbara din ceruri floare-virtute. creangă uscată vânt lacrimă pe obraz azi, primăvară.